România s-a impus contra Finlandei, scor 1-0, într-o partidă disputată în cadrul etapei cu numărul trei a Ligii Națiunilor.
Într-un meci jucat după 11 ani pe Stadionul Giulești, tricolorii au părut că au controlat mare parte din partidă.
Totuși, la puținele faze pe care nordicii le-au avut aceștia au pus în pericol poarta tricolorilor, însă Florin Niță a fost, ca în aproape fiecare meci, îngerul păzitor al naționalei antrenate de Edward Iordănescu.
În minutul 51, finlandezii ne-au dat cele mai mari emoții.
O centrare de la peste 30 de metri a surprins apărarea României, iar Joel Pohanpalo a reluat spre poartă periculos. Totuși „zidul” Florin Niță a fost și de această dată la datorie.
Goalkeeper-ul Slaviei Praga a plonjat superb și a scos mingea, iar fanii i-au scandat numele și l-au aplaudat! Comentatorii meciului au vorbit la superlativ despre Florin Niță, portarul tricolorilor având o paradă de zile mari. „Fabulos”, „Extraordinar”, „Ca pe calculator…”, „MâNița lui Niță” „Ne salvează din nou”, au exclamat aceștia.
Cele mai importante faze ale partidei sunt Live Video Online pe www.prosport.ro
România: Fl. Niță – Rațiu, Chiricheș, Burcă, Bancu – Olaru, M. Marin, Cicâldău – Sorescu, G. Pușcaș, Oct. Popescu Rezerve: H. Moldovan, Aioani, Hanca, Ad. Rus, Camora, Al. Crețu, Al. Maxim, R. Marin, V. Mihăilă, Fl. Tănase, Ștefănescu, Mitriță Selecționer: Edward Iordănescu (43 de ani)
Finlanda: Joronen – Alho, L. Vaisanen, Ivanov, Uronen, O’Shaughnessy – Lod, Kamara, Schuller – Pukki, Pohjanpalo Rezerve: Hradecky, Eriksson, Tenho, Taylor, Kallman, Lingman, Valakari, S. Vaisanen, Nissila, Jensen, Soisalo, Niskanen Absenți: Forss (accidentat), Lappalainen (coronavirus) Selecționer: Markku Kanerva (58 de ani)
Arbitru: Harald Lechner. Asistenți: Maximilian Kolbitsch, Andreas Staudinger (toți din Austria) Stadion: Rapid-Giulești (București)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER